marți, 20 octombrie 2009

Ulei esential de portocale

Portocala (Citrus aurantium), ca si fruct, este cea care ne duce cu gandul la tinuturi si arome exotice, mediteraneene, desi este originara din Asia (primele insemnari dateaza din China). Cu toate ca portocalul poate da ulei esential din fructe, flori sau frunze, fiecare dintre aceste esente are proprietati diferite, insa toate au in comun energia si starea de bine pe care ne-o ofera. Fruct al soarelui, portocala acumuleaza energia acestuia (este un fruct cu energie Yang) pentru ca apoi in uleiul obtinut prin presarea fructelor, sa ne provoace cu un tonus psihic deosebit si o stare de optimism necesara fiecaruia.

Floarea de portocal este simbol al statului Florida si a existat obiceiul ca la tinerii ce se casatoreau, buchetul de mireasa sa includa flori proaspete de portocal, pentru noroc si bunastare.
Ca si curiozitate, formulatorii de parfumuri apreciaza in mod deosebit aroma acestei esente iar putina lume stie ca in fructele necoapte exista o substanta cu proprietati anticonceptionale.

Coaja portocalie al fructului contine uleiul volatil, extras prin presare la rece; acesta este de fapt, responsabil de mireasma atat de placuta a portocalelor si are proprietati medicinale deosebite cu beneficii clare asupra sistemului nervos si imunitar.

Uleiul de portocale are un efect relaxant, placut insa usor energizant, stimuleaza sistemul nervos central, inducand o stare de vioiciune, de tonus emotional si mental. Mirosul s-a dovedit benefic in perioadele de stres, tensiune nervoasa, oboseala prelungita, stări de anxietate, isterie.

Studii facute de curand demonstreaza ca simpla inspirare a aromei de portocale creste imunitatea, diminueaza durerea de cap si senzatia de vertij. In cazuri de insomnie, desi nu este un sedativ, induce somn odihnitor si limpezimea mintii la trezire.

Uleiul de portocale este potrivit pentru persoane deprimate, frustrate, lipsite de energie, obosite, accelereaza procesele organice incetinite, schimba directia vietii in bine aducand optimism si hotarare in realizarea propriilor aspiratii, induce seninatate si deschidere fata de ceilalti.

Precautie recomandam, din cauza tonicitatii, persoanelor agitate, copiilor mici si femeilor gravide.

NOTA: varf

Datele prezentate sunt cu titlu informativ. Noi ne referim strict la actiunea terapeutica pe care uleiul esential o are in aromaterapie, altfel de intrebuintari necesitand o consultatie medicala de specialitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu